Am auzit atâtea hori pe pământ, că într-o noapte am început şi eu să horesc. Prima care m-a ascultat a fost mama. Fericită, a deschis fereastra, ca să mă audă şi tata, şi lumea care trecea pe uliţă, şi îngerii înfloriţi în mălinul din poartă.
    Astăzi, mama şi tata nu mai sunt. Nu mai e nici mălinul iar pe uliţă nu mai trece nimeni. Au rămas doar horile. Şi îngerii care să ducă horile într-o casă ţărănească din cer. Acolo unde mama sărută albumul cu fotografii.